Cilindrul

   A trecut o jumătate de ora, liniștea din sala indemna la meditație. Pe nesimțite, unul dintre cercetători a intrat in sala.
    -V-ați mai liniștit ?
    -Într-o oarecare măsura m-am obișnuit cu gândul, dar vad ca sunt întreg ...
    -Ma bucur ca v-ați mai revenit din șocul produs de vestea pe care v-am dat-o.
    -Nu prea înțeleg despre ce e vorba.
    -Instituitul face cercetări în domeniul transferului materiei în timp, deocamdată facem pași mici în acest sens. Stăpânim fenomenul parțial.
   In timp ce vorbea, mâinile cautau într-un sertar dispozitivul portabil, care controla deplasarea în timp. Un cilindru lucios, suficient de mic încât sa încapă într-o palma.
    -Cilindrul conține sol arzând. Nu știm încă de ce arde, dar știm ca prin mărirea orificiilor din capac și odată ce am intrat în contact cu flacăra rece, putem sa ne deplasam …
... în timp …
Fizic prezenta în sala era doar o umbra ca de gheata revenind apoi după o perioada scurta.
...cu fiecare rotație completa. In momentul în care semnele incrustate de suprapun, apare o diferența de timp de un an. Credem ca exista o corelare intre numărul gradelor unui cerc și numărul de zile existente într-un an. Nu știm însa cum sa compensam cele cinci zile ramase și de aceea deplasarea, cel puțin pentru moment se face cu trei sute șaizeci de zile apoi încă cinci pentru un an complet.
     Ucu era interesat de noutățile care tocmai îi fuseseră aduse la cunoștința și avea tot felul de nelămuriri. Aflase printre altele ca deplasarea se putea face numai în timp, nu și în spațiu. Astfel se lămurise de ce personalul institutului insista asupra necesitații prezentei sale în locul din preajma focului.

Poarta

  Șoseaua se derula cu repeziciune înaintea roților. Bicicleta neagra și prăfuita s-a oprit, postașul fiind în întârziere grăbi pasul. Scrisoarea a alunecat de îndată ce degetele s-au desprins de pe hârtia lucioasa. Treptele s-au terminat ușa întredeschisă și Ucu deschide scrisoarea cu nerăbdare.
     - Ara, peste câteva zile trebuie sa merg la institut.
     - Pentru ce ?
     - Nu știu exact, dar cred ca e în legătură cu accidentul petrecut.
     - Și ce treabă are institutul ?
     - Nu știu, am să îți spun când mă întorc.
După doua zile, Ucu se pregătea sa plece, se îmbrăcase cu pantalonii din denim negru, cămașa roșie cu carouri negre și se încălțase cu pantofii negrii bine lustruiți. După o verificare amănunțită avea acceptul Arei.
Calatoria durase cateva ore si acum era putin obosit si indispus.
   Poarta institutului era închisă, însă după o discuție scurta cu vocea de dincolo de viziera, avea drum deschis. Cele câteva scaune si masa masiva, ii aduceau aminte de sala de ședințe.
     -  ...
     - Nu știu domnule, îmi face impresia ca retrăiesc uneori ore, alteori zile, din trecutul meu.
     - Domnule Ucu nu va face impresia. Dumneavoastră dintr-o greșeala regretabila sunteți prins într-un spațiu dintre timpuri. Încercăm sa reducem cât putem neplăcerile pe care le-am provocat însă am ajuns la concluzia ca este necesară prezenta dumneavoastră, pentru ca faceți parte din eroarea inițială. Cu toate că cercetările noastre sunt destul de avansate au ajuns într-un punct în care prezenta tuturor variabilelor este necesara si rezolvarea situației depinde de asta.
    - Va rog ... un pahar cu apa. Nu-mi vine sa cred ...
    - Liniștiți-va și apoi continuam ...

Terapia

   Cercetarea celor petrecute în laboratorul institutului era departe de finalizare. Savanții au ajuns la un consens. Cu toate că nu se putea reproduce întocmai eroarea experimentului inițial, căzuseră de acord asupra momentelor în care trebuia deschisă și închisă valva timpului. Prin reluarea repetată a experimentului și cu concursul autorităților din zona interzisă, controlau, într-o oarecare măsură, ruptura fizică a curgerii timpului produsă fără voia lor.
   Galben-strălucitor, soarele își urma traiectoria, pe stradă umbrele aproape inexistente se alungeau nefiresc. În capătul străzii, în coasta unui deal, mai mulți adolescenți săpau deja de o săptămâna în jurul unor ruine. Se zvonea ca acolo ar fi ascuns cineva pe vremuri, pentru a fi ferite de ochii cotropitorilor, obiecte prețioase. Seara se adunau în jurul focului, în teribilismul lor, făceau demonstrații de sărituri prin foc. Pe mâneca, cămășii lui Ucu au apărut câteva pete de sânge care se întindeau îngrijorător...
      - M-am tăiat la braț, zise Ucu suflecându-și mâneca, cămășii, descoperind o rană suficient de adâncă pentru a avea nevoie de îngrijire medicală.
    Câțiva stropi de ser țâșniră prin acul ascuțit oblic, apoi aproape imediat durerea a dispărut ...
   - ...
   -Terapia pe care v-am prescris-o ține seama și de psihologia dumneavoastră având în vedere tremurul incontrolabil.
  - Ara ! Te rog, ajută-mă sa-mi închei nasturele de la mânecă ...
  - Ne vedem peste o săptămână dar în cazul în care apar probleme puteți veni oricând ...
  - La revedere ! - La revedere !
 Din cauza semiîntunericului ultimele trepte ale scării nu se vedeau. Ușa, cu un scârțâit abia perceptibil. S-a deschis ...

Mentalitate

     Ușa, cu un scârțâit abia perceptibil, s-a deschis ... Ce bine e acasă ...

Foamea îl chinuia puțin de câtva timp, cu toate astea Ucu se așeză comod pe un fotoliu și apucă, cu gesturi ferme cartea de pe măsuța joasă. Îl captivase. Deja pentru a treia oară glasul cald al Arei se auzea:

 - Hai la masă.

 - Imediat ...  dar, gândindu-se la stăpânii focului, personaje științific reale, din capitolul abia terminat...
     Interesul celor din preajma focului era stârnit de siluetele abia vizibile, străvezii, ca de gheață, care se vedeau sărind din timp în timp prin flăcările la fel de vii. Cercetătorii filmau evenimentele cu deosebită atenție și în același timp comunicau cu institutul. Un camion plin de cutii și săculeți în care se ascundeau unelte și aparate stranii, trecuse de perimetrul interzis și conținutul a fost minuțios verificat. Mulțumiți că nu lipsea nimic, câțiva au început sa facă teste. Utilizau diverse unelte pe care, cu atenție deosebită, le introduceau câte puțin în interiorul flăcărilor, apoi evaluau consecințele și verificau totul cu ajutorul aparatelor.
     Un tremur scurt a reușit să facă cioburi paharul. Ucu era nedumerit dar destul de liniștit. I se mai întâmplase să nu își poată controla gesturile iar Ara să îi reproșeze din nou pentru neatenția lui.
     ... cutia de table s-a deschis și cei doi adolescenți au încălecat băncuța din fața reședinței de vară ... patru - trei ... cinci - doi ... Degetele prindeau zarurile și urmarea (dintr-un anumit punct de vedere) era cunoscută. Mutare sigură ... cu mentalitate de învingător ...
      Marți ! ...
    -  ... ai programare la medic, am să te însoțesc și eu.
    - Da, e bine ... am zi liberă, așa că se potrivește perfect, sper să scap de tremurul ăsta incontrolabil ...

Focul

     Instinctul de autoapărare îl obligase pe Ucu să se ghemuiască instantaneu. Cu toate ca o făcuse involuntar,  observase dincolo de geamurile vehiculului o lumină nu prea puternică și puțin roșiatică, lumina care îi aducea aminte de adunarea de pe lângă un foc de tabără la care participase și el cu mult timp în urmă. Trecuseră deja minute bune de când a simțit șocul. Pasagerii începuseră să-și dea seama ce se întâmplase. O siluetă întunecată obligase șoferul să apese pedala care oprise brusc vehiculul. Pe marginea șoselei peisajul a devenit incandescent. In depărtare se auzeau sirene și nu după mult timp au apărut și câteva mașini roșii din care au coborât câțiva oameni în salopete la fel de roșii. Părea că s-a declanșat un haos, cu toate că oamenii care tocmai au sosit știau exact ce au de făcut. S-au împărțit în două tabere bine definite și au început să  ajute pasagerii. Ceilalți încercau să răcorească zona incandescentă. Alții, cu câteva gesturi sigure, au creat o zona liberă de vegetație pentru a opri pârjolul. Au reușit în sfârșit să izoleze zona fierbinte și pericolul împrăștierii necontrolate a flăcărilor a trecut. Unde mi-e timpul ? ...
    După mai puțin de o jumătate de ora controlau incendiul pornit parcă din nimic.  Așteptau acum liniștiți dar atenți ca vegetația din zona demarcată să se mistuiască. După mai bine de câteva ore, undeva într-o margine, cu toate că terenul era gol, focul continua să ardă pe o suprafață de câțiva metri ... Au trecut câteva zile și de fiecare data când trecea prin zona Ucu privea vâlvătaia, interesant. Privea interesant. Dintr-o dată și-a amintit că pe vremuri adunarea la care participase se desfășurase chiar pe locul ... poate nu chiar ... poate ... Oamenii în salopete roșii erau încă prezenți.
    Știrea ținea prima pagină a ziarelor din întreaga lume și apăruseră deja oportuniști care solicitau scoaterea zonei la licitație.
    Circulația din zonă a fost deviată pe un alt traseu și zona împrejmuită cu un gard înalt. Uniforme camuflate abia se zăreau pe alocuri. Un panou anunța că zona este interzisă. După câteva zile cercetători ai unui institut, dealtfel destul de cunoscut în lume, priveau cu interes flăcările.

Un sfert ...

     După un sfert de oră de mers, pe strada fără umbră se conturau din ce în ce mai evident locurile cunoscute din preajma reședinței. Praful fin s-a așezat pe pantofii lustruiți în prealabil și se încăpățâna sa rămână acolo, neatins. Fântâna veche din colț, parcă aștepta sosirea noastră... o cană cu apa rece. Am profitat, din plin. Strălucirea neagră a pantofilor s-a mai refăcut. Cu un clinchet sec, metalic cheia s-a răsucit ... N-a trecut mult și după o mică gustare jocul a început. Hărmălaia parcă deranja puțin, așa că rulou-rile din lemn au răpăit neîntârziat, totuși în surdină se auzea din timp în timp :
 - Împărate Luminate, câți pași îmi dai ?
În funcție de predispoziția și de laudele care i se aduceau, împăratul hotăra cam plictisit :
 - Doi pași de ...

 Roțile vehiculului au scârțâit violent pe asfaltul umed. Din inerție, pasagerii, involuntar s-au aplecat. Cineva s-a lovit la un umăr și din cauza durerii nu se mai putea mișca. S-a creat instantaneu panică, pasagerii se uitau unii la alții nedumeriți.
    Un sfert de ora lipsea ... un timp, un timp ... unde mi-e timpul ?  Zicea Ucu în gând ...

Experimentul

     E șase ! Ucu iese pe ușă puțin nervos și grăbit. E în întârziere, va fi nevoit pentru a nu se știe a cata oară să fluture mâna înspre vehiculul deja plecat din stație. Grăbește pasul. Trebuie să ajungă la intersecție. Drumul părea mai lung decât era de fapt... câțiva zeci de metri. Deodată își aduce aminte de ceva și brusc face cale întoarsă.
- ... ei de apă ... era închis robinetul ...
   ... Ucu iese pe ușă puțin nervos și grăbit. E în întârziere va fi nevoit pentru a nu se știe a câta oară să fluture mana înspre vehiculul deja plecat din stație. Grăbește pasul. Trebuie să ajungă la intersecție, drumul părea mai lung decât era de fapt... câțiva zeci de metri. Deodată își aduce aminte de ceva și brusc face cale întoarsă.
- ... ei de apa ... era închis robinetul ...
...
...
...  zeci de metri. In depărtare zări lumina farurilor, în același timp, un maidanez lătra speriat... Ajunsese la timp, chiar mai repede decât spera și considera asta o mică performanță, era mulțumit.
     Undeva, în același timp experimentul se încheia cu bine. Savanții erau mulțumiți. O singură nedumerire stătea în calea mulțumirii depline. Se întâmplase ceva. Supapa recipientului care comprima un lichid albastru-verzui s-a blocat preț de câteva secunde. Apoi s-a încheiat...  Datorită transparenței cu care era tratat experimentul, toată media ridica în slăvi institutul. Se demonstrase faptul că materia era transferabilă în timp.
Un adevărat succes !

Fara sfarsit ...

  Acum gândesc, asiduu. Se poate spune așa ? Privesc in gol, și prin minte îmi trec fel de fel de idei care mai de care mai năstrușnice. Am început sa scriu... și din ceata gândurilor, o silueta își face apariția. Se pare ca așa trebuie sa fie. Toc, toc, toc, un licăr roșu, prins din  lumina difuză îmi atrage atenția, Devin mai atent. Se pare că nu mă înșel. Apăruta din nimic, femeia înaintează agale. Aștept cu răbdare, într-un colt al gândului nesfârșit, cu un buchet imens de alte gânduri, în culorile primăverii. Pentru tine, femeie ! Pentru tine ... Darul, s-a risipit din mâini și s-a refăcut în brațele femeii. Un zâmbet discret întrezărit parcă în semiîntuneric mă face să fiu mulțumit de gestul meu, Mâine infinitul tinde spre stele ...

Supraviețuire rotundă

     Cu pași mici, ținându-ne de mâna, înaintam spre reședința de vara. Deodată ca din senin o dorință a început să se întrezărească printre alte gânduri. Sferele aminteau de ceva, ceva destul de greu de obținut. Ne-am oprit, priveam și deodată am întrebat:
- Nu-i așa că acolo, în pom aveți portocale ?
După câteva clipe de gândire, a venit și răspunsul... cam îndoielnic e drept :
- Da ! Portocale, portocale ...
- Vrem și noi câteva, se poate ?
     În sfârșit, degetele, au reușit să decojească sfera, cu blândețea atât de necesară, ca miezul să fie afectat cât mai puțin, până un sâmbure mare și unic s-a lăsat descoperit. Rămas aproape intact dar gol se întrezăreau doar amintirile... Aceleași degete acum pătrundeau printre frânturi încercând să imite parcă ceva. Câteva bucăți s-au lăsat modelate ca... gândul.
   Ah ! Ce bună a fost, portocala !

Muguri de primavara

Un simbol, o floare !

 Încet, primăvara începe. Un început timid, un cadou pe cale de a fi deschis, care  într-un final nu prea îndepărtat va fi revendicat de natura încă adormită. Din negura vremurilor, revin cele două culori, roșu și alb împletite, mai actuale ca niciodată.

     In consecință, La Multi Ani de 1 Martie !

Seara

        E duminică seara. Zboară... da, cuvântul albastru, zboară. Cu lanterna aprinsă încerc să-mi dau seama ce e dincolo de strălucire. Imaginația, mă face să întrezăresc urmarea. Cât adevăr ? Câtă minciună ? Cine știe ? Cine știe ! Ce va urma... albastru ? Mă joc, îmi plac cuvintele evident și uite ! Ce-a ieșit. În orice caz cuvintele vor ajunge într-un final la destinație. Destine... spun și eu așa de dragul jucăriilor. S-a întâmplat ceva ? Sper că nu, biții suportă orice chiar dacă pare ciudat destinul... Privirea ta e caldă, visul aievea, se cântă...

Irepetabil

Albastrul absolut. Timpul trece uneori atât de repede încât nici nu ne dăm seama. Unde ? Când ? Cum ? Nimeni nu știe. Unde mi-e timpul ... cine mi-a furat timpul ? E al meu, e valoros ... am un singur timp. Unic, irepetabil !