vineri, 29 septembrie 2017

doamnă

galben ezită umede frunze
doamnă, îmi ești așa,
o transparentă viperă sfântă
ți-aș întoarce pielea pe dos
numai așa, ca să fie
o suprafață mai mare de sărutat.

© Daniel Petrică
Montana 28 Sep. 2017

joi, 28 septembrie 2017

zbucium

ca un golan, te-am contemplat
îmi aruncai priviri veninoase
spuneai niște vorbe furioase
nu mă vedeai, păream camuflat
apoi am văzut o lumina difuză
o imagine atât de încurcată
poate în aparență nelămurită
doamnă ești atât de confuză
eu privesc cu nesaț trăsături
îmi plac șuvițele tale enorm
temătoare îți ascunzi gesturi
mersul să-ți fie mai uniform
toate acestea s-au întâmplat
după ce ai văzut că îmi pasă

© Daniel Petrică
Montana 26 Sep. 2017

marți, 26 septembrie 2017

ai zis

ai zis

visele-mi sunt tulburi
în nopțile negre senine
albele aripi feminine
să nu-mi fie plumburi

am zis

se preumblau în orizont
siluete vagi în noapte
furișat călcau în șoapte
să nu spargă vreun front

© Daniel Petrică
Montana 26 Sep. 2017

duminică, 24 septembrie 2017

mini poveste de amor

(ademenire)

hai, deodată să fugim împreună
decât să stăm așa în "arest"
lumea e mare mergem spre est
nici suflete nu mai suspină
nu îți face probleme deșarte
despre noi, unde o să stăm
promit că dacă ne înfocăm
găsim un loc departe, departe
să îți ridic încet cămașa
să fii tot timpul, adorată
din mâna mea să guști cireașa
să îți simt pielea înfiorată.

© Daniel Petrică
Montana 27 aug 2017


sâmbătă, 23 septembrie 2017

frământări

desenez în aer un cocor
perfect rotund un capăt
agăț de el un lănțișor
cred că se vede freamăt

deplin vârful unui deget
îl colorează tot în roșu
zalele mici nasc un balet
la gâtul unui tigru roșu

din inimă răsar buchet
sute de flori tot roșii
cântând se aude un sextet
merg în cer tot păcătoșii

© Daniel Petrică
Montana 22 Sep. 2017

marți, 19 septembrie 2017

înghețată

aerul condiționat cuprinde natura
nici frunzele nu tremură, nu sunt
mai vreau câte o înghețată, vara
să mă încălzești apoi în amănunt

© Daniel Petrică
Montana 18 Sept. 2017

sâmbătă, 9 septembrie 2017

altă toamnă

s-a prăvălit frunza peste mine
am început să despic firul ei
în lumina din capătul frunzei
sunt patru fire, două taine
două, mai mari două mai mici
în total mai mult de cincizeci
și doi de ani, toți ca un brici.

© Daniel Petrică
Montana 9 Sep. 2017

duminică, 3 septembrie 2017

dă-i cu banul

întreaga coloană de aer
ține pajura banului
acolo lipită de index
echilibru precar

un police alb și vânjos
tremură printre pene
vector spre cerul senin
rotire abstractă

în cădere liberă, vâlvă
vâjâie abia perceptibil
cu ciocul puternic erou
acvilă albastră

© Daniel Petrică
Montana 30 aug 2017