Șoseaua se derula cu repeziciune înaintea roților. Bicicleta neagra și prăfuita s-a oprit, postașul fiind în întârziere grăbi pasul. Scrisoarea a alunecat de îndată ce degetele s-au desprins de pe hârtia lucioasa. Treptele s-au terminat ușa întredeschisă și Ucu deschide scrisoarea cu nerăbdare.
- Ara, peste câteva zile trebuie sa merg la institut.
- Pentru ce ?
- Nu știu exact, dar cred ca e în legătură cu accidentul petrecut.
- Și ce treabă are institutul ?
- Nu știu, am să îți spun când mă întorc.
După doua zile, Ucu se pregătea sa plece, se îmbrăcase cu pantalonii din denim negru, cămașa roșie cu carouri negre și se încălțase cu pantofii negrii bine lustruiți. După o verificare amănunțită avea acceptul Arei.
Calatoria durase cateva ore si acum era putin obosit si indispus.
Poarta institutului era închisă, însă după o discuție scurta cu vocea de dincolo de viziera, avea drum deschis. Cele câteva scaune si masa masiva, ii aduceau aminte de sala de ședințe.
- ...
- Nu știu domnule, îmi face impresia ca retrăiesc uneori ore, alteori zile, din trecutul meu.
- Domnule Ucu nu va face impresia. Dumneavoastră dintr-o greșeala regretabila sunteți prins într-un spațiu dintre timpuri. Încercăm sa reducem cât putem neplăcerile pe care le-am provocat însă am ajuns la concluzia ca este necesară prezenta dumneavoastră, pentru ca faceți parte din eroarea inițială. Cu toate că cercetările noastre sunt destul de avansate au ajuns într-un punct în care prezenta tuturor variabilelor este necesara si rezolvarea situației depinde de asta.
- Va rog ... un pahar cu apa. Nu-mi vine sa cred ...
- Liniștiți-va și apoi continuam ...