Obsesie. Ce vară ...

Niște nori pufoși se dansează pe cer
o limbă de soare linge asfaltul
încet, norii își urmează destinul
orizontul pare c-a băut biter

este havai printre frunze albastrul
fierbe și raiul în ultimul ungher
în umbre de fosfor luminile pier
este purpuriu de fierbinte cerul

tălpile pantofilor mi se topesc
pielea îmi arde, lumina zglobie
luminile ochilor se contopesc

aura udă, atâta vipie
fruntea în riduri, picuri mă năpădesc
Și nu contează nimic, e o ie.

© Daniel Petrică
Montana 22 Iul. 2019

și ce ?

după cum am spus, eu sunt infam
în jurul meu numai ruină
asta este, altceva nu am
în buzunarul de la haină

praful adunat peste șiret
cămașa șifonată încă
câteva idei mai la concret
că am ceva la șapcă încă

probabil am să calc cămașa
praful am să-l șterg de pe șiret
Dar mi-a făcut pată cireașa.

Discret șiretul cu un zâmbet:

- infam calic, am să rămân pe veci.

© Daniel Petrică
Montana 28 Iunie 2019

Spune tot

încerci să îmi arăți colateral
tu cea mai frumoasă dintre toate
pare c-ai început un ritual
nu știu nici cum să-i zic, că îmi place

florile albastre din fereastră
și iarba verde crud de acasă
extinsă într-un covor de zgură
tu îngrijită, șic, grațioasă

așa că să nu zici despre, nimic
aș vrea să știu mai multe, câți ani ai
dacă din întâmplare ai amic
sau dacă folosești un evantai

© Daniel Petrică
Montana 7 Iul. 2019

Femeie misterioasă

dacă tot arunci ocheade
Sau zici ceva despre uite!
Nu mai face mascarade
spune vorbe iscusite

să nu fii tu prea subtilă
că eu nu, nu prea înțeleg
este vorbă inutilă
nu am niciun chef să rumeg

poți să-mi scrii mesajul mâine
despre ce vrei tu, măi fată
nu contează ce conține
Orice vorbă e privată.

© Daniel Petrică
Montana 6 Iul. 2019

hypostasis

de parcă mi-a luat dumnezeu coasta
și a uitat să pună carnea la loc
îmi este lipsă femeia aceasta
sufletul însuși icnește univoc

și vreau să îi aud vocea, lihnită
niște buze ce par sorbind din cafea
să aud sunete care incită
și aspectul, ipostaza și starea

deocamdată atât

© Daniel Petrică
Montana 21 iunie 2019

Rezon

femeie, tu nu știi să iubești
nici nu ai vrea să fii femeie
tu ohabă, te împotrivești
emfatică aprinzi scânteie

mai încolo roșu printre frunze
nu, nu e mărul, ăla interzis
rond așa, cuminte printre roze
și răzorul mic întredeschis

e ultima încercare, astăzi
hai, întinde mâna, printre gene
în tăcere ochii sunt flămânzi

Rațiunea se pierde în pene.

© Daniel Petrică
Montana 11 Mar. 2019