El și Ea, anotimpul iubirii

pe aleea pietruită
stele, flori de liliac
o albină ciufulită
simte paradiziac

tremurate flori albastre
cu parfum de liliac
amintind de fericire
aer afrodiziac

Mai încolo diabolici
se desfată grațios
pe o bancă, sunt simpatici
se sărută păcătos.

© Daniel Petrică
Montana 1 Mai 2018

poem irezistibil

rebele bucle blonde cârlionțate
tremură încet în briză inegal
în suspine cadențate de santal
valurile albastre par gravate

sunt niște gânduri, pete reflectate
în lumini de stele, luna un oval
astrul nopții în oglindă, face val
tentant suflete nude fac păcate

și vreau atingerea, momentul, clipa
carnea tremurând necontrolat, subtil
să văd cum se deschide galeș, pleoapa

umărul alb, rotund și adorabil
să văd aievea cum crește aripa
Constat că ești poem irezistibil.

© Daniel Petrică
Montana 24 Mai 2018

Rendez-vous

vinul alb dulceag cu aromă de sex
sfârcuri tari împing cămașa umedă
nasturi nebuni stau să se rupă din plex
Ah! Cât de mult aș vrea să te văd nudă

catifelați sânii crapă aerul

adevărul se pierde pe miriște
în tempo alert secundele zboară
după câteva ore descentrate
doar inimi se zvârcolesc ca o vară

© Daniel Petrică
Montana 17 Apr. 2018

Un soi de mică inundație

nisip, bărbatul făcu, nț și nu, nu
cu un soi de zâmbet primitiv, smârcos
se uită la ceas, abia ora unu
vrea să pășească prin furtună-i imos

se așteaptă pe la două să treacă
își bagă piciorul, galoșul lucios
întoarce manșeta de jos, tot pe dos
pantalonul să nu se facă fleașcă

Și doar la cinci metri era un tufiș.

© Daniel Petrică
Montana 16 Apr. 2018

decor

rond fântâna cu apă cristalină
în umbre tremurate unduiește
cu niște valuri mici de muselină
soarele în ele se oglindește

țâșnesc duhurile prea transparente
hain milimetrice orificii
încăpățânate vor să înfrunte
ingratele legi ale esteticii

miliarde stropii zburdă în aer
pieziș de alb strălucește lumina
levitând parcă deasupra de iezer
curcubeul își urmează rutina.

© Daniel Petrică
Montana 10 Apr. 2018

Epigon

uite în dreapta apoi privește sus
nu este justificat abandonul
întotdeauna este ceva de spus
nu se știe ce naște epigonul

scrietor, așa un fel de scrisoare
poate din voință divină creat
să știe urmașii, unde, ce îl doare
știind riscul, mă, este ceva forțat

decurgând din rațiune umană
audibile expresii ce strigă
șuriul, tăișul mișcat în rană

Numai așa ca să stea sus, pe creangă.


© Daniel Petrică
Montana 15 Apr. 2018