duminică, 22 iulie 2018

cu velierul pe Marea Neagră

      Am ajuns în portul turistic Tomis ... . Pentru început un vânt favorabil a umflat pânzele scoțând ambarcațiunea în larg. Clădirile de pe țărm se vedeau din ce în ce mai mici. Ne apropiam de navele care așteptau să intre în portul Constanța. Navigam pe o mare neașteptat de liniștită. Ne-am întins la vorbă cu pilotul, nici n-am sesizat cât de departe de țărm am ajuns. Lin, ne curta un alt velier. Am făcut poze. Părea că nimic nu îl putea reține din avântul cu care aluneca pe valurile ce sclipeau în soarele amurgului. După câteva minute s-a îndepărtat și părea că este integrat în decor. Trecuse ceva timp. Marinarul a început să facă manevre pentru a duce barca la destinație numai că vântul nu prea îl ajuta. Într-un final, după ce pânzele și cârma au fost așezate în poziții relativ favorabile, am început să povestim. Aproape se întunecase când după câteva zigzaguri largi pe mare, arta navigației zicea marinarul, a început o ploaie măruntă și rece. După vreun sfert de oră am ancorat la destinație.










©Daniel Petrică
Montana 23 Iul. 2018

vineri, 20 iulie 2018

muzeul de locomotive cu abur din Reșița

Un muzeu în aer liber. Sunt expuse locomotive fabricate la Reșița. Exponatele au fost funcționale și au fost construite între anii 1872 - 1958







© Daniel Petrică
Montana 22 iul. 2018



vineri, 22 iunie 2018

Vin, vino

murmurul mării, veșnic oftat
gândul ca briza, vele în vânt
o da, ah vântul, nelimitat
direcția o văd pe sextant

tăcută pe o stâncă stăteai
mă priveai așa, doar pe mine
vreau să știu despre ce așteptai
să zic, sau să fac, eu mai bine

să zic nu mă pricep frumoaso
iar de făcut sunt cam stângaci
poate, să bat un cui pe verso

O să rămânem tot așa, săraci.

© Daniel Petrică
Montana 22 iun. 2018

duminică, 27 mai 2018

El și Ea, anotimpul iubirii

pe aleea pietruită
stele, flori de liliac
o albină ciufulită
simte paradiziac

tremurate flori albastre
cu parfum de liliac
amintind de fericire
aer afrodiziac

Mai încolo diabolici
se desfată grațios
pe o bancă, sunt simpatici
se sărută păcătos.

© Daniel Petrică
Montana 1 Mai 2018

poem irezistibil

rebele bucle blonde cârlionțate
tremură încet în briză inegal
în suspine cadențate de santal
valurile albastre par gravate

sunt niște gânduri, pete reflectate
în lumini de stele, luna un oval
astrul nopții în oglindă, face val
tentant suflete nude fac păcate

și vreau atingerea, momentul, clipa
carnea tremurând necontrolat, subtil
să văd cum se deschide galeș, pleoapa

umărul alb, rotund și adorabil
să văd aievea cum crește aripa
Constat că ești poem irezistibil.

© Daniel Petrică
Montana 24 Mai 2018

luni, 23 aprilie 2018

Rendez-vous

vinul alb dulceag cu aromă de sex
sfârcuri tari împing cămașa umedă
nasturi nebuni stau să se rupă din plex
Ah! Cât de mult aș vrea să te văd nudă

catifelați sânii crapă aerul

adevărul se pierde pe miriște
în tempo alert secundele zboară
după câteva ore descentrate
doar inimi se zvârcolesc ca o vară

© Daniel Petrică
Montana 17 Apr. 2018