Epigon

uite în dreapta apoi privește sus
nu este justificat abandonul
întotdeauna este ceva de spus
nu se știe ce naște epigonul

scrietor, așa un fel de scrisoare
poate din voință divină creat
să știe urmașii, unde, ce îl doare
știind riscul, mă, este ceva forțat

decurgând din rațiune umană
audibile expresii ce strigă
șuriul, tăișul mișcat în rană

Numai așa ca să stea sus, pe creangă.


© Daniel Petrică
Montana 15 Apr. 2018

pastel, hazard

de cele mai multe ori las sufletul
să mă ducă acolo unde vrea el
și aș vrea mereu să trăiesc momentul
îmi trece prin creier visul, un pastel

mă întreb tot mai des dacă vreau, să fiu
împreună cu tine sentimental
sau doar vreau să adopt culoarea mieriu
doar, să memorez încă un salt fatal

văd că îți faci reclamă pe bulevard
pe corso bâjbâi fâșii de suspine
îmi place să văd, că există hazard
ți-ar plăcea să te știi plină de mine.

© Daniel Petrică
Montana 9 Apr. 2018

Atât de galbenă

în adâncul nopții, în care mă scald
știu că nu merit, iubirile târzii
galbena lumină, ivită din șold
îmi seamănă leit, cu niște frezii

e noapte, sunt iluminat de flori
apoi ți-am îngânat un compliment
e plin cu lauri, sclipind snop-uri fiori
Are conținut atât de evident.

© Daniel Petrică
07 - 18 Mar 2018

optimism

cred că răul, se înfiripă
și în crengile cu flori de Mai
ce e greșit, ne preocupă
de suferință, ne ținem scai

de optimism, noi ducem lipsă
privind Lumea așa cum este
să n-o vedem, ca pe o farsă
să, folosim cuvinte caste

nevoi, culoare secundară
pâinea, e doar delicatesă
apa, o băutură rară
nervoasă, frumoasă prințesă.

© Daniel Petrică
27 Mar. 2018

copleșire

mă năpădesc imaginile
vena îmi șuieră nebună
o trestie contracțiile
urechile îmi sunt uzină

© Daniel Petrică
Montana 27 Mar. 2018

mulțumire

în viața asta ca un vifor
un iureș drept, de fapte strâmbe
în care nimic nu e ușor
Pământ pe care totul fierbe

mă mulțumesc cu lucruri, simple
pe muzică de Bach rotire
ori, numai câteva vocale
sunt multă, multă împlinire

© Daniel Petrică
Montana 26 Mar. 2018