miercuri, 28 martie 2018

copleșire

mă năpădesc imaginile
vena îmi șuieră nebună
o trestie contracțiile
urechile îmi sunt uzină

© Daniel Petrică
Montana 27 Mar. 2018

marți, 27 martie 2018

mulțumire

în viața asta ca un vifor
un iureș drept, de fapte strâmbe
în care nimic nu e ușor
Pământ pe care totul fierbe

mă mulțumesc cu lucruri, simple
pe muzică de Bach rotire
ori, numai câteva vocale
sunt multă, multă împlinire

© Daniel Petrică
Montana 26 Mar. 2018

duminică, 25 martie 2018

entuziasm

și vei vedea că va fi bine iarăși
o pasiune cuibărită în noi
atât de verde încât, vom fi fruntași
la așternut, cuvintele pe foi

să gândim nu are sens că vin șuvoi
cursiv, aprins sau fascinant, fervoare
cuvinte versuri și căldură în doi
Pot fi delicatese culinare.

© Daniel Petrică
Montana 23 Mar. 2018

îngrijorare

îmi pasă de faptul împlinit acum
frigul, mi-e primăvară încă rece
încă sunt flori de gheață fără parfum
pe mugurii ce par să se înece

sunt cam neliniștit și mă frământă
e primăvară doar în cer, în aștri
soarele lucește, nu își împlântă
razele lui calde, printre crengi de meri.

© Daniel Petrică
Montana 24 Mar. 2018

plictiseală

mi-e așa o lehamite de mine
încât strigătul tăcut mă trosnește
vine la minut, iar să mă amâne
să mă joc cu magneții, mă silește.

© Daniel Petrică
Montana 25 Mar. 2018

joi, 8 martie 2018

Atât de galbenă

în adâncul nopții, în care mă scald
știu că nu merit, iubirile târzii
galbena lumină, ivită din șold
îmi seamănă leit, cu niște frezii

este noapte, sunt iluminat de flori
ca în vis, am ridicat un monument
e plin cu lauri, sclipind snop-uri fiori
în traiectul său, atât de ascendent

© Daniel Petrică
07 Mar 2018