îmi pasă de faptul împlinit acum
frigul, mi-e primăvară încă rece
încă sunt flori de gheață fără parfum
pe mugurii ce par să se înece
sunt cam neliniștit și mă frământă
e primăvară doar în cer, în aștri
soarele lucește, nu își împlântă
razele lui calde, printre crengi de meri.
© Daniel Petrică
Montana 24 Mar. 2018
Curg cuvinte albastre pe zidurile negre, negre. Clipele galbene sunt corelate cu efectul. Colorat și-atât ! Cubul de cristal a început sa curgă încet, languros ... Visul !
duminică, 25 martie 2018
plictiseală
mi-e așa o lehamite de mine
încât strigătul tăcut mă trosnește
vine la minut, iar să mă amâne
să mă joc cu magneții, mă silește.
© Daniel Petrică
Montana 25 Mar. 2018
încât strigătul tăcut mă trosnește
vine la minut, iar să mă amâne
să mă joc cu magneții, mă silește.
© Daniel Petrică
Montana 25 Mar. 2018
joi, 8 martie 2018
Atât de galbenă
în adâncul nopții, în care mă scald
știu că nu merit, iubirile târzii
galbena lumină, ivită din șold
îmi seamănă leit, cu niște frezii
este noapte, sunt iluminat de flori
ca în vis, am ridicat un monument
e plin cu lauri, sclipind snop-uri fiori
în traiectul său, atât de ascendent
© Daniel Petrică
07 Mar 2018
știu că nu merit, iubirile târzii
galbena lumină, ivită din șold
îmi seamănă leit, cu niște frezii
este noapte, sunt iluminat de flori
ca în vis, am ridicat un monument
e plin cu lauri, sclipind snop-uri fiori
în traiectul său, atât de ascendent
© Daniel Petrică
07 Mar 2018
sâmbătă, 17 februarie 2018
Să nu fugi
aș vrea să rămâi cu mine, să nu fugi
nici nu prea știu să trăiesc fără vise
zile și nopți ar fi poate prea lungi
Culorile vântului n-ar fi scrise.
© Daniel Petrică
Montana 17 Feb. 2018
nici nu prea știu să trăiesc fără vise
zile și nopți ar fi poate prea lungi
Culorile vântului n-ar fi scrise.
© Daniel Petrică
Montana 17 Feb. 2018
duminică, 17 decembrie 2017
linie
vreau mâine cu rost să treacă efemer
să ne atingem iar priviri fixate
așa cum bine știi orice se poate
nu-i cine știe ce, dar îți ofer
un loc in lumea mea, un loc de cinste
am să fac totul să uiți dezamăgiri
să nu-ți mai amintești nemulțumiri
și nici de toate lucrurile triste
aștept cuminte în colțul meu cu grai
speranța, îți vei hotărâ destinul
secretul meu este că-mi colorai
și zâmbetul și gândul și veninul
iar mai presus de toate îmi tulburai
ființa toată, mai ales vulcanul.
© Daniel Petrică
Montana 16 Dec. 2017
să ne atingem iar priviri fixate
așa cum bine știi orice se poate
nu-i cine știe ce, dar îți ofer
un loc in lumea mea, un loc de cinste
am să fac totul să uiți dezamăgiri
să nu-ți mai amintești nemulțumiri
și nici de toate lucrurile triste
aștept cuminte în colțul meu cu grai
speranța, îți vei hotărâ destinul
secretul meu este că-mi colorai
și zâmbetul și gândul și veninul
iar mai presus de toate îmi tulburai
ființa toată, mai ales vulcanul.
© Daniel Petrică
Montana 16 Dec. 2017
luni, 27 noiembrie 2017
aromă
aromă
două lumânări
aprinsele suflete
două, albe păsări
pe masă țigarete
față în față noi
zicem de ore
trăiri noi
despre
*
*
*
*
persoane
© Daniel Petrică
Montana 26 Nov.2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)