indisponibil

având atitudine pozitivă
unicul judecător timpul
uneori își plânge zborul
trecută perioada primitivă

nici nu se poate controla
vorba, versul, strigătul
și atât de puțin formatul
neglijentă mereu banderola

privesc înapoi, timpul pierdut
mă lasă ochii verzi, nevăzut
nici eu, nu găsesc speranța
este destul de clar că există

© Daniel Petrică
Montana 5 aug 2017

conservator

doar ooo! noi doi și o cafea
sorbi tu la masa privirilor
eu de fiecare dată sorb amor
ah! vorba aceea de catifea

să îmi lași poteca neumblată
să îmi lași poteca ondulată
să îmi lași poteca, colorată
îmi place așa, sofisticată

prin vene mereu circulă, pene
originea lor rânduri, litere
asimilez în craniu, zbatere
vorbe, felii roșii, ard stele

© Daniel Petrică
Montana 5 aug. 2017

dulceață de afine

mi-ai zis într-o zi că astăzi
faci dulceață bună de afine
fierți cu zahăr, fierți cu taine
ah! acei albaștri bobi rotunzi.
fierți cu dor și cu adaos de amor
agitate gânduri, fierbințile șoapte
răsculate gesturi și rebele fapte
gusturi extrafine n-au zăvor.
aș vrea acum : clarific opulența
eu doar vreau să-ți gust dulceața.

© Daniel Petrică
Montana 17 iul. 2017

tu, revărsare

vestigii trasate cu negru de fum
urbane priveliști, sunt patru culori
două aripi albe animate de vacuum
ce par conturate pentru nevăzători

oxidate nuanțe albastre, cadou
ruginește lent, el inelul metalic
revărsat adevărul, pe un platou
chiar dacă este numai simbolic

tu, fără să te simt doar mă privești
tu, fără să te simt doar mă judeci
tu, fără să te simt doar mă dorești
tu, fără să te simt doar mă farmeci


© Daniel Petrică
Montana 16 iul. 2017

idilă urbană

în parcul mare de la miazăzi
ședea pe bancă o bunicuță
cu părul alb cu ochii blânzi
are o mimă lentă și drăguță

trei căței albi ca spuma de săpun
zburdă de zor prin iarba verde
lătrau ei la momentul oportun
nu pregetă să se dezmierde

spre dreapta pe alea asfaltată
în rochițe domnișoare cârlionțate
aruncă piatra în niște pătrate
cu o cretă albă pe asfalt desenate

în capătul aleii copacii seculari
o cruce mare din metal făcută
veghează parcul, flori și preșcolari
este apusul roșu, o seară plăcută

© Daniel Petrică
Montana 8 iul. 2017

pretext spontan

ți-ai pus masca te vreau vie
paloșul a fermecat oglinda
în bucle tremurate în sclavie
inima cântă uneori serenada

loja ai rezervat-o tu, doar privim
de sus habar n-am cum se vede
vrei să îți spun dacă ne potrivim
ai în poșeta șervețelele umede ?

tu știi că ăsta e doar un pretext
așadar lasă-te păcalită de vrei
de jos întreb înțelegi în context
murmur de glasuri, devin fluturei.

© Daniel Petrică
Montana 3 iul. 2017