duminică, 4 iunie 2017

aparte clipa

în general am remușcări
privind așa molcom trecutul
aș vrea să fac modificări
dar nu mă mai lasă statutul

timpul e unic s-a mai zis
iar universul însuși, n-are timp
pentru că este sui-generis
dar pentru mine, scurt răstimp

timpul da, invenția omenirii
e unic, dar într-o secundă piere
iar cine este în căutarea fericirii
premerge timpul, în apropiere.

vineri, 2 iunie 2017

niște cărți

versiunea mea aceea
în oglindă mă văd. tu.
mă înfior. numai ideea
de-a fi tu, cred că-i atu

dama mea de verde
dama de rosu aprins
par că vor să zburde
ba nu. sunt convins.

dama diamant, insistă
dama cea de trefla zău
asul as așa ascuns asistă
careu de dame cu dulău!.

1:39 PM 6/2/2017

joi, 1 iunie 2017

zile clipă

nu te mai erija în mamă
să-mi fii iubită nu e greu
nu face din orice o dramă
nu sunt elevul ăla din liceu

demult sunt un copil adult
vreau în lumină al tau nud
să il ating ușor, să îl ascult
să îl privesc chiar să aplaud

fii o clepsidră cu nisipul ud
c-un infinit de mine, amalgam
încet vor trece ore nu exclud
iar zile într-o clipă conjugăm.

2:46 PM 6/1/2017

miercuri, 31 mai 2017

niște cadâne

seara de la opt la zece
zeița spune sentimente
îmi spune că sunt dulce
îmi face complimente

din cinci cuvinte unul
îmi intră în ureche
cu tot cu el isonul
îmi iese din ureche

nici nu mai știu ce-a zis
imi spun : nici nu îmi pasă
e un maestru în contrazis
nu prea e nici frumoasă

cadâne miere suple aș vrea
visez numai femei înfigărețe
nu mă interesează că e rea
așa bărbațiii toți la tinerețe.

7:38 PM 5/31/2017

duminică, 28 mai 2017

cu un tren. avânt. (călătorie)

bun venit în viitor
harta eu am însemnat
am să mă fac voiajor
înspre tine am zburat

trenuri verticale, zbor
peste câmp am preferat
vara se încalță în nor
se aude un tremurat

lumea în jur o înfășor
cu surprindere constat
că sunt eu, în transportor
drumul ăsta-i fermecat

roțile s-au deblocat
s-a pus frâna de motor
trenurile nori au stat
e mai fain, în dormitor.

2:42 PM 5/27/2017

joi, 25 mai 2017

! comoara !

încă nu sunt valoros
sunt în câmpuri africane
unde e solul poros
din care se fac creioane

ai putea să ieși din casă
bățul să-l arunci deodată
destul. aproape e resursa
marginea lumii de îndată

e cald în africa cea neagră
aș vrea să nu uiți asta
nu mai tot vocifera
că-i lipsă una, alta

trudește tu un pic, bea vin
golește un pocal sau două
apoi pune-mă în *buzunăraș*
nu mai te prefă că plouă.

plouă !

8:46 PM 5/24/2017