de fapt încep să îmi pierd răbdarea
mă sâcâie de-a dreptul mă irită
așa îmi pare că îmi pierd eu răsuflarea
te văd mereu strălucitoare, ca o pirită.
Curg cuvinte albastre pe zidurile negre, negre. Clipele galbene sunt corelate cu efectul. Colorat și-atât ! Cubul de cristal a început sa curgă încet, languros ... Visul !
luni, 16 ianuarie 2017
minunat
mă întrebam eu ce înseamnă acest cuvânt
cred că până la urmă e un fel de mirare
surprindere se pare dar nu prea este relevant
despre o poezie, cuvântul singur, eu cer o descifrare.
mulțumesc.
cred că până la urmă e un fel de mirare
surprindere se pare dar nu prea este relevant
despre o poezie, cuvântul singur, eu cer o descifrare.
mulțumesc.
miercuri, 11 ianuarie 2017
existență perfidă
bucată de fildeș cu toate șase fețe
pe o față e un punct negru unu
pe alta un doi îl scap dintre degete
trei pe o alta după ce sare parcă e gnu
cu fața în sus un patru, apare oaspete
uneori cinci se vede după ce tremură
acel șase râvnitul, poate după tăvălitură
am mai multe din astea le arunc pe o masă
ce șanse sunt, norocul, grimasă
sau nu.
pe o față e un punct negru unu
pe alta un doi îl scap dintre degete
trei pe o alta după ce sare parcă e gnu
cu fața în sus un patru, apare oaspete
uneori cinci se vede după ce tremură
acel șase râvnitul, poate după tăvălitură
am mai multe din astea le arunc pe o masă
ce șanse sunt, norocul, grimasă
sau nu.
aprobare
stau pe o falnică stâncă, aștept
mă sprijin de ea cu o mână
niște forme neregulate accept
îmbrăcat doar în albă cămașă
pantalonul, la dungă e drept
mă gândesc să scriu în română
amintiri să crestez la îndemn
cu o daltă să fac doar un semn
o! doamnă, ești atât de frumoasă
admit.
© Daniel Petrică
mă sprijin de ea cu o mână
niște forme neregulate accept
îmbrăcat doar în albă cămașă
pantalonul, la dungă e drept
mă gândesc să scriu în română
amintiri să crestez la îndemn
cu o daltă să fac doar un semn
o! doamnă, ești atât de frumoasă
admit.
© Daniel Petrică
marți, 10 ianuarie 2017
sâmbătă, 7 ianuarie 2017
Ion, Ioana ...
Ioane, Ioane la mulți ani
o zi cu mastică multă
vesel tu mereu cu fani
sau de vrei o afinată
cu afine de astă toamnă
să-i placă și Ioanei iată
bineînțeles că-i doamnă
mult și bine apreciată.
La mulți ani !
o zi cu mastică multă
vesel tu mereu cu fani
sau de vrei o afinată
cu afine de astă toamnă
să-i placă și Ioanei iată
bineînțeles că-i doamnă
mult și bine apreciată.
La mulți ani !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)