marți, 3 ianuarie 2017

istorie albastră

mă trezesc de dimineață
nu am cărți, am un caiet în mapă
merg la școală, ca o depravată
apoi mă așez în bancă, țoapă

trece ora pauza vine ies pe hol
dracu știe cum se face, mă vede un profesor
deodată începe, cântă într-un si bemol
ai rupt clanța de alama să pui succesor

eu am fost cuminte, jur
să spui tatei, mamei, cui vrei tu
să vină la școală să privim primprejur
să vorbim oleacă despre paspartu

pune tata broasca, clanța, tot ce trebuie
se stinge astfel vrajba. mulțumiți de treabă
toate bune și frumoase, pe mine mă chinuie
e ideea asta snoabă care nici nu mă întreabă

trece anul nu contează se cam bulucesc elevii
nu încap ei toți deodată, ușa clasei de chimie
alta clanță cu bucluc, pare să devină, listă. poate achiziții
ultimul eu intru, cineva trântește, devine alchimie

mă freacă bine un an de zile, mă lasă corigent
dar toate astea par așa că nici nu mai contează
când formatorul principal devine atât de exigent
îmi zice "stâlp al societății", dar mie nu-mi rimează

de ani mă tot gândesc nedumerit la asta
am întrebat și ce-o fi vrut sa spună
mi-a zis la fel, așa că eu încerc să pot opri năpasta
nu vreau să întâlnesc graffiti, să pot opri minciună.



bricheta de un leu

roata mea face scântei
apoi flacăra se aprinde
vreau să aprind țigara ei
dar totul se desprinde.



sâmbătă, 31 decembrie 2016

la mulți ani

la mulți ani mulți, cititor
multe gânduri bune, datini
moșilor, nepoților mai ales copiilor
voi să câștigați mulți galbeni

masa să vă fie plină
mămăligă cu sarmale
țuică multă și bătrână
cozonacii rumeni foarte

să vă meargă tot pe roate
de-am uitat eu ceva poate
să aveți multe de toate



vineri, 30 decembrie 2016

vreascuri

sparg chituci, e toporul ascuțit
sunt pregătit să fac foc mare
m-am încălzit apoi de frig am amorțit
lemnele sunt în uscare.



săniuța

săniuța mea de lemn
avânt alunecare
zboară, zboară te îndemn
prin zăpada mare.

joi, 29 decembrie 2016

fluturi în zonă

în miezul zilei se zbat niște aripi rotunde
sunt crescute așa parcă dintr-un mic fus
negre, fine două antene. poate prea jucăuș
se deplasa în zigzaguri ce păreau de niciunde
fiind obosit deja de sinuosul său drum
a găsit umărul la fel de rotund al muzei
cu membrele fine, s-a așezat acolo holtei
fior, sub tricou fără mâneci, sfârcuri cresc în volum
languroase priviri către mine se îndreaptă acum
eu pe dinafară. nici măcar nu știu, oarecum
e clar că habar n-am și nici nu știu ce să zic
sau mă gândesc încă dacă să mă  complic
mai stau prin zonă o vreme amor mă săgetează cumplit
aș vrea să știu sigur dacă, de cine, să mă las păcălit.