cadoul

ficțiune cu Marco Polo

haine vechi îți fac cu ochiul

drumul mătăsii e lung

nu poți ajunge în China deformând un șezlong

zici că gândeai profund epitetul ?

ieri când eram la pas prin urbe

l-am întâlnit pe Marco Polo

rătăcind singur pe acolo

i-am zis chiar niște vorbe

mi-a și răspuns, a spus că aventura

cai, căruțe, cuferele și centura

nu pot lipsi, provizii, apa, chiar și vinul

sunt necesare să îți împlinești destinul

i-am mulțumit cum se cuvine, o astfel de întâlnire

iți zic final că în zdrențe, e un fel de ademenire

copiere interzisă, adversitate

te înțeleg, știu că sunt respingător

se vede clar, că nu îți faci timp de mine

în niciun caz nu vreau, să am ceva ce nu îmi aparține

nici n-am sa încerc, să fiu convingător

doar tu poți face alegeri, conform unei cerințe

după, ce știu eu care, știință

oricum ar fi, s-o faci cu chibzuință

știi doar, nu sunt ca unii, ce au multe dorințe

susțin în orice împrejurare

nu am nevoie de model sau o înconjurare

nici caracter nu vreau să iau cu împrumut

îl am pe-al meu și e destul de surdomut

nici stilul nu vreau să mi-l stric

e al meu, îmi place și cred că e destul de tantric.

interdependență

tot ce există independent de conștiință și gândire

un univers alternativ și fascinant

poftești tu să devină mereu cel dominant

n-am să zic nu, ești plină de candoare

doar să-mi zici iarăși uită

de-a noastră învrăjbire inutilă

zău, nu te mai uita la mine așa, ca o acvilă

în vârful cerului suită

pândind un porumbel nevinovat

care a prins sub aripi aer, curentul cel curbat

ce penele-i dezmiardă cu adieri tangente

în contextualitate

acum dacă ți-am spus, tu sigur ai văzut lumină

eu iau o pauză, să trag un fum, plin de nicotină

mărțișor

legat cu alb și roșu șnur

un mic simbol de primăvară

un dar, primește-l doamnă, domnișoară

să-l faci să fie un huzur

tu soare pe pământul ăsta pari că ești

ai coborât din cer

n-ai reușit să mergi prea mult că te-a răpit un cerber

dar nici voinicul, acela din povești

n-a stat prea mult pe gânduri

el a zburat cu aripi, pe acele negre ziduri

în luptă dreaptă a chemat pe negrul cerber rău

și în albastrul infinit din nou ai luminat, dar vai flăcău

șiruri de sânge cald s-au revărsat, zăpada albă s-a topit

mulți ghiocei au răsărit.

pretenții

ne întâlnim a doua oară în scurt timp

mă faci să simt un fel de regret

nu mai face tu femeie, mișcări de cabaret

nu reproșez nimic dar ești în contratimp

un astfel de comportament în public

nu mă determină să te ador

nu vreau nici să devin un fel de picador

și nici să scriu niște poeme oblic

nu sunt posac să nu iți înțeleg starea

îți vreau tot binele din lume ba chiar și înălțarea

pe cele mai înalte culmi te întrevăd

ca pe un camarad

așa am zis și zic că se cuvine

să recunoști, că nu îți zic de rău, numai de bine