joi, 17 iulie 2014

conjunctură

      Am încercat de nenumărate ori să îmi dau seama ce șanse sunt în sensul atingerii unor obiective. Chiar mai mult. Presupunerile și pronosticurile făcute în diferite ocazii de acest fel, de multe ori nu mă lăsau să ațipesc, de somn nici nu putea fi vorba. De obicei previziunile nu se pot controla, cel mult se pot influența, asta în cazul în care pârghia necesară este la îndemână. Chiar și evoluția conjuncturilor este aleatoare. Cel mai bine este să fixez un obiectiv și să îl ating indiferent de ipoteză. Fabulos ! Așa am constatat !

vineri, 11 iulie 2014

stare iniţială în caietul amintirilor

câteodată îmi notez sub semnătură
cât este
ce se poartă
gradul de egalitate al comparativului
situații similare
să nu apară mai presus de altceva
umbrele rotite artistic în furtună
sclipiri pictate cu lumina
toate le notez ...
regulat răsfoiesc același notes
începând cu același colț
până se tocește hârtia şi freamătul surd dealtfel
devine imperceptibil,
apoi, niște liniște sau altul.

marți, 24 iunie 2014

dezgust şi bucurie

mă înjură vremea cu umezeala ei
căldura stoarce stropi mai sărați
pe frunte se scurg jeturi de aer condiționat
glanda pineală geme frustrată
automobilul negru parchează scurt
pietrișul aleii se deformează sub presiunea pantofilor negri
ecoul creat artificial dispare în frunzișul gardului viu
trei mii de milimetri de HEB alunecă în neant
un vis în vis dar ah !
deasupra doi ochi migdalați îmi mângăie licărul ochilor
niște sâni se leagănă apetisant deasupra pieptului meu
chipul care mă privește se descongestionează
un zâmbet fugar definește noi linii expresive
imagini și plăcere !

sâmbătă, 7 iunie 2014

un fel de joc cu pornire forţată

motorul toarce în surdină
cursa începe în câteva minute ce par veșnic să fie
husa moale urmărește rotunjimile corpurilor așezate
hai să ne mișcăm trupurile înainte și înapoi
scârțâituri scurte apăsate ...

să pornească.

sâmbătă, 31 mai 2014

răspuns

este întuneric, negura învăluie lucruri
cele treisprezece grade se simt ca la douăzeci
în liniște o ploaie caldă răpăie constant
prelungirile ferestrei se pierd în interior
este ora trei şi zece minute
anticipând cutele canapelei deformate
mă așez lângă o stare fundamentală de satisfacție
ca răspuns, două emoții pozitive mă cuprind
exprimând peiorativ dezacordul cu afirmația
întrebările încep să capete sens
propunerea îşi face loc indecent
admirația, dorința, satisfacția
amestecate rezultă iubire
aceasta se introduce în centrifugă, apoi se mixează iar.

miercuri, 23 aprilie 2014

ah!, e lună plină

să nu îmi pui întrebări
fără sens nori prinşi în vărtej
tăinuiesc lună şi stele
în alt chip aș sparge în două astrul
pentru tine luceferi de pe cer
ți-aș pune la picioare
în spectrul lor buchet
și vin în dar ți-aș oferi
instantaneu ...