luni, 1 iulie 2013

tăcere

nori cenușii crestează cerul
vârfurile brazilor ating aer poluat
unde vibrează pe frecvențe înalte
plouă toxic pe caldarâmul alb
miros de tămâie parfumează zona

planuri făcute de mântuială
zgârie pergamente șifonate
prejudicii consemnate bilateral
strigă cerneala lipită...
falsul...

nu știe, nu aude, nu vede
balansul creează iluzii deșarte
aruncă, cuvinte frumoase
cochete discrete

cocină poleită cu șantaj...
un fapt concret... îți recomand
să taci
să taci
să taci
declinările competențelor lasă dorințe
ai acceptat
un fapt concret... te recomand
dar tu
să stai
să taci
să taci ...

sâmbătă, 15 iunie 2013

poem slabist cu nuc

nuca a căzut din arborele vieții
își arată părțile albe
printre bucăți de coajă
cu fire încrețite
un tub din lemn lucios
dă-mi altul că asta nu e bun
frecat îndelung
poate se aprinde focul
supraviețuirea adie ușor
un praf creț și alb
material complex
pocnind din degete
plămădită o canapea gonflabilă din lemn
s-a spart și nu a rămas decât
cărămizie cameră
material cu existența independentă
inventat subit remarcat

sâmbătă, 1 iunie 2013

horă abstractă

nu mă mai prinde starea
situației definite prin mărimi
convergențe determinate de adaptări
involuntare la condiții de viață
relativ asemănătoare orientate spre același scop
un iunie cu graffiti mânjit pe pereți
revine ca o soluție finală
în de aproape imaginația
semnează decrete de promulgare
păsări răpitoare de noapte
strigă pete albe din jocuri cu roți negre
rupte din context vârtejuri vâjâie diminețile
vibrează corzile vocale ale zilei
flori de soc ...

vineri, 17 mai 2013

viziune moleculară

semnul concret lăsat
de pașii nisipului pe rouă
rămâne în urmă
în pelicula din zona sălbatică
lumina caldă sclipește
pe alocuri timid și tresaltă continuu
vaporul plutește ...
 
aventura imită concluzia autorității 
cuprinde rezultate finale
consecințe impuse de teoreme fantastice
se zbat pe emisfera aparentă
corpuri cerești.

miercuri, 8 mai 2013

efecte

prin toate trecătorile gramaticale
borcane cu murături de contestații
viermănoase se perindă pe banda rulantă


efecte benefice


mintea plânge metafore
mirate populațiile de râuri
bat pasul pe loc
exploatările de gânduri puse pe tavă
circulă liber
cu patalama la cingătoare
amestecă competența
cu zeama acră a neputinței
și plouă rece
în paradis ...

vineri, 3 mai 2013

vară prematură

plonjează...
distorsionat albastrul
atrage molecule disipate
forțat de firesc geme
spume se adună instantaneu
bule de aer sfidează gravitația
corpul alunecă neprotejat în abis
calvarul perfect.

indiferența schimbă direcția
lumini liniștite în zări  transparente
bucură ochii ...
brațele sfâșie aerul
pătrund sistematic
apele
nu mai sunt ale mele.