poem slabist cu nuc

nuca a căzut din arborele vieții
își arată părțile albe
printre bucăți de coajă
cu fire încrețite
un tub din lemn lucios
dă-mi altul că asta nu e bun
frecat îndelung
poate se aprinde focul
supraviețuirea adie ușor
un praf creț și alb
material complex
pocnind din degete
plămădită o canapea gonflabilă din lemn
s-a spart și nu a rămas decât
cărămizie cameră
material cu existența independentă
inventat subit remarcat

horă abstractă

nu mă mai prinde starea
situației definite prin mărimi
convergențe determinate de adaptări
involuntare la condiții de viață
relativ asemănătoare orientate spre același scop
un iunie cu graffiti mânjit pe pereți
revine ca o soluție finală
în de aproape imaginația
semnează decrete de promulgare
păsări răpitoare de noapte
strigă pete albe din jocuri cu roți negre
rupte din context vârtejuri vâjâie diminețile
vibrează corzile vocale ale zilei
flori de soc ...

viziune moleculară

semnul concret lăsat
de pașii nisipului pe rouă
rămâne în urmă
în pelicula din zona sălbatică
lumina caldă sclipește
pe alocuri timid și tresaltă continuu
vaporul plutește ...
 
aventura imită concluzia autorității 
cuprinde rezultate finale
consecințe impuse de teoreme fantastice
se zbat pe emisfera aparentă
corpuri cerești.

efecte

prin toate trecătorile gramaticale
borcane cu murături de contestații
viermănoase se perindă pe banda rulantă


efecte benefice


mintea plânge metafore
mirate populațiile de râuri
bat pasul pe loc
exploatările de gânduri puse pe tavă
circulă liber
cu patalama la cingătoare
amestecă competența
cu zeama acră a neputinței
și plouă rece
în paradis ...

vară prematură

plonjează...
distorsionat albastrul
atrage molecule disipate
forțat de firesc geme
spume se adună instantaneu
bule de aer sfidează gravitația
corpul alunecă neprotejat în abis
calvarul perfect.

indiferența schimbă direcția
lumini liniștite în zări  transparente
bucură ochii ...
brațele sfâșie aerul
pătrund sistematic
apele
nu mai sunt ale mele.

imperfecțiune

ninge plouă cu noroace pe coclauri
tandru tatuată pielea sufletului
cu imperfecțiune morală caracteristică
se desfată topindu-se încet



la picioare găsește culcuș



flori roz-purpurii mângâie măgura
inepuizabilă întărește
răsfățul neanunțat încălzește
și picură ambrozie în soare
zeii sunt mai darnici ca niciodată
cu mărinimie variabila
mai mare decât orice măsură data
de ierarhia socială


ordonate într-un șir simțurile
râd haotic dar speră nemurirea