poem slabist cu nuc

nuca a căzut din arborele vieții
își arată părțile albe
printre bucăți de coajă
cu fire încrețite
un tub din lemn lucios
dă-mi altul că asta nu e bun
frecat îndelung
poate se aprinde focul
supraviețuirea adie ușor
un praf creț și alb
material complex
pocnind din degete
plămădită o canapea gonflabilă din lemn
s-a spart și nu a rămas decât
cărămizie cameră
material cu existența independentă
inventat subit remarcat

horă abstractă

nu mă mai prinde starea
situației definite prin mărimi
convergențe determinate de adaptări
involuntare la condiții de viață
relativ asemănătoare orientate spre același scop
un iunie cu graffiti mânjit pe pereți
revine ca o soluție finală
în de aproape imaginația
semnează decrete de promulgare
păsări răpitoare de noapte
strigă pete albe din jocuri cu roți negre
rupte din context vârtejuri vâjâie diminețile
vibrează corzile vocale ale zilei
flori de soc ...