mă înjură vremea cu umezeala ei
căldura stoarce stropi mai sărați
pe frunte se scurg jeturi de aer condiționat
glanda pineală geme frustrată
automobilul negru parchează scurt
pietrișul aleii se deformează sub presiunea pantofilor negri
ecoul creat artificial dispare în frunzișul gardului viu
trei mii de milimetri de HEB alunecă în neant
un vis în vis dar ah !
deasupra doi ochi migdalați îmi mângăie licărul ochilor
niște sâni se leagănă apetisant deasupra pieptului meu
chipul care mă privește se descongestionează
un zâmbet fugar definește noi linii expresive
imagini și plăcere !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu