Candelabrul se legăna tot mai tare, în câteva secunde distanța de pendulare se mărise considerabil. Pereții camerei crem tremurau sub tensiunile create de mișcarea scoarței terestre. Un zgomot infernal și sec amestecat cu lătrături, cotcodăcit, guițat pătrundea prin fereastra deschisă iar lichidul transparent și dens al acesteia vibra parcă în contratimp cu vuietul din depărtare. Înspre apus soarele roșiatic își vedea liniștit de drum printre norii cenușii iar vântul legăna frunzele arborilor de pe marginea drumului. Șifonierul alb cu marcaje negre pe margini se mișca scurt într-o parte și alta.
-Repede Ionuț, stai în cadrul ușii dinspre hol... dar repede până se liniștește.
Surprins acesta rămâne pe scaunul său, iar masa care se îndepărta ritmic, scârțâia distorsionat și tacâmurile se îndreptau în același ritm spre margine.
-Nu pot sa mă mișc, nu pot, nu pot... striga, încercând să se ridice.
Odată ajuns în cadrul ușii Ionuț se prinse cu ambele mâini de lemnul vopsit în alb și se ținea tare.
-Gata, gata, bine că nu a fost mai rău. Să nu se fi întâmplat ceva cu Victor... zice Maria din cadrul celeilalte uși, cea dinspre dormitor.
Ionuț ieșise din locuința iar Maria se grăbi să îl urmeze. Pe trotuarul asfaltat apăruseră deja câteva pete transparente de nimic. Cei doi fugeau acum înspre locul în care știau că îl vor găsi pe Victor. Lăsau în urmă arborii și iarba, rondurile cu panseluțe mov, roșii. Obrajii rotunzi ai lui Ionuț se înroșiseră din cauza efortului depus. Vârâ mâna în buzunarul pantalonilor de catifea raiată și scoase o cutie din plastic care avea câteva butoane circulare și hexagonale albastre și începu să le apese în ordinea știută numai de el. La colțul străzii apăruse un aparat de zbor de formă cubică, cu două locuri care se deplasa înspre cei doi. Apăsând butonul verde aparatul își desfăcu una dintre laturi și cei doi au plonjat în interiorul luminat cu leduri albastre. Pupitrul cu comandă vocală și-a aprins semnalizările și aștepta comanda.
-Sus ! Zise scurt Ionuț
Cubul s-a ridicat cam la nivelul unui stat de om și a rămas așa așteptând o alta comandă. Între timp strada dispăruse de tot. Cei doi respirau într-un ritm alert încă. După o discuție scurtă Maria tastează locația iar Ionuț confirmă comanda și aparatul acceleră înspre destinație. Fără să mai bată la ușă au intrat în incintă. Victor câștigase prima rundă a jocului pe care îl plănuiseră în urmă cu două luni și de care Ionuț și Maria au uitat complet. Râzând își strânse pumnul cu degetul mare ridicat înspre cerul verde al lumii cu jocuri.